Schubert & Franzke Harta Cicloturistica Brașov
Schubert & Franzke, harta cicloturistica: Trasee cu bicicleta in imprejurimile Brasovului
Iubitorilor de pedalat din împrejurimile Brașovului, dar nu numai,
Această colecţie de hărţi realizată de editura Schubert & Franzke SRL este o încercare îndrăzneaţă de a reuni sub o singură copertă trasee de bicicletă dintr-un areal mare din jurul Brașovului, spaţiu montan prin definiţie, cu veche tradiţie în practicarea drumeţiilor, alpinismului și sporturilor de iarnă.
În jurul Brașovului se află o multitudine de grupe montane situate atât în Carpaţii Orientali cât și în Carpaţii Meridionali. În unele dintre acestea, în principal datorită masivităţii formelor de relief sau infrastructurii mai slabe, ar fi fost imposibilă realizarea unui produs cartografic cu suficient de multe trasee pentru biciclete. De aceea s-a convenit reunirea mai multor trasee din munţii situaţi mai aproape (Postăvaru, Piatra Mare, Ciucaș, Grohotiș, Baiului, Bucegi, Leaota, Perșani, Piatra Craiului, Culoarul Rucăr-Bran) sau mai departe de Brașov (Iezer-Păpușa, Făgăraș, Frunţi, Ghiţu). Astfel, titlul produsului a căpătat forma de mai sus, chiar dacă are în componenţă termenul destul de interpretabil de „împrejurime” și chiar dacă conţine câteva trasee din zone pe care unii le-ar cataloga prea departe de Brașov.
Din punct de vedere al protecţiei mediului, zona acoperită cuprinde un parc naţional (Piatra Craiului) și unul natural (Bucegi), dar și o multitudine de rezervaţii și situri Natura 2000. Atât diversitatea peisagistică cât și biodiversitatea sunt suficiente pentru a impresiona orice iubitor de natură și sport. Şi chiar dacă pentru un pasionat de pedalat de multe ori „drumul este destinaţia”, nu putem să nu trecem în revistă câteva dintre obiectivele naturale situate de-a lungul traseelor: Vf. Postăvaru și împrejurimile Pietrei Mari, relieful sculptural al Ciucașului, culmile domoale ale Munţilor Baiului, Grohotiș sau Tătaru, Vf. Omu, Sfinxul, Babele și abruptul răsăritean și apusean din Bucegi, înălţimile rotunjite ale Perșanilor, Culoarul Rucăr-Bran, Cheile Dâmboviţei și Dâmbovicioarei, Prăpăstiile Zărneștilor, drumurile de altitudine mare din Leaota sau de pe picioare sudice din Iezer-Păpușa și Făgăraș, Lacul Vidraru etc. Din punct de vedere cultural sau de agrement, merită menţionat că multe dintre trasee se află în proximitatea staţiunii Poiana Brașov sau Văii Prahovei prin staţiunile Predeal, Azuga, Bușteni, Sinaia. De-a lungul sau în proximitatea traseelor câteva obiective culturale ne invită să ne oprim să le vizităm sau admirăm: Biserica Neagră, Castelul Peleș, Castelul Cantacuzino, Mănăstirea Sinaia, Castelul Bran etc.
Harta de cicloturism a Trasee cu bicicleta în împrejurimile Braşovului poartă indicativul MB03, ceea ce-nseamnă că este al trei-lea număr din seria „Hărţi Cicloturistice”.
Toate traseele au fost parcurse pe teren cu GPS-ul. Acestea sunt descrise în detaliu în limbile română şi engleză, unele trasee având ataşate imagini reprezentative. Fiecare traseu are o casetă tehnică conţinând: ruta traseului verificat pe teren, profilul cu punctele de reper mai importante, date referitoare la dificultate, lungime, urcuş total, coborâre totală etc. Harta conţine şi un caroiaj UTM, un sistem de coordonate metric, fiind util în măsurarea rapidă a distanţelor pe hartă. Umbrirea şi curbele de nivel scot în evidenţă relieful, uşurând orientarea.