Carte: Robinsonii Bucegilor, autor Nestor Urechia

Puține sunt scrierile cu profil turistic care au fost gratulate cu Premiul Academiei Române, aşa cum s-a întâmplat cu „Robinsonii Bucegilor”, semnată de Nestor Urechia. Asta se întâmpla în anul 1916, în plin război mondial, la sfârşitul căruia avea să se înfăptuiască idealul nostru de veacuri, întregirea fruntariilor româneşti.

Nu-i mai puţin adevărat, Academia Română crease, în anul 1902, un precedent, prin încununarea cu laurii săi a „României Pitoreşti”, carte semnată de Al. Vlahuță. În treacăt fie vorba, pentru desemnarea premiantului un cuvânt de spus l-a avut, probabil, şi Barbu Ştefanescu Delavrancea, un foarte bun prieten al lui Vlahuță, în compania căruia – adesea alăturându-li-se şi I.L. Caragiale, ca şi pictorul Nicolae Grigorescu – autorul lui „Hagi Tudose” a călătorit sau şi-a petrecut vacanțele în mai multe rânduri. De altfel, în această selectă companie îl regăsim, nu o dată, şi pe V.A. Urechia. Un tată de poveste şi un frate (dr. Alceu Urechia, umorist şi bucegist în egală măsură) cu nimic mai prejos în materie de trăsnăi, bazaconii şi „mlaștină amorală”, mai ales când în joc se afla şi Al. Vlahuță. (Mai multe detalii găsiți în Prefață la „Vraja Bucegilor”, Ed. România pitorească, 2013). Oricum, faţă de acest conclav Nestor Urechia pare, până la urmă, un blând copil…

Autorul „Robinsonii Bucegilor. Întâmplările a trei cercetași” nu era însă un fieştecine în lumea iubitorilor şi cunoscătorilor potecilor alpine, mai cu seamă a celor din Bucegi. Până la primirea premiului academic, Nestor Urechia (1 mai 1866-9 aprilie 1931) publicase, între altele, lucrări precum Conferințe (1901); Zânele din Valea Cerbului. (1904); Dans Ies Carpathes roumaines, Paris (1906); Căruţa Poştei (Cum călătoreau strămoşii noştri) (1907); Sinaia, Buşteni, Azuga, Predeal (1911); monografia Drumul Braşovului (1913)…