Carte: Alpinism si escalada in M-tii Trascau; autor: Dan Anghel

  A apărut, în Colecția verde a Editurii România pitorească, cea de-a șaptea carte, un ghid în care domnul Dan Anghel ne prezintă traseele de alpinism și de cățărare sportivă din Munții Trascău. Cartea are 224 pagini.

De îndată ce deschidem ochii în această lume şi începem să înţelegem ce se întâmplă în jurul nostru, apare în noi şi dorinţa de a explora împrejurimile. Mai întâi, curtea cu peluza din faţa casei, apoi grădina cu florile ei încântătoare, strada care pare nesfârşită, râul cu stăvilar din apropiere, oraşul cu veşnica-i forfotă, marea mai mult sau mai puţin liniştită cu misterul, poate niciodată dezlegat, al adâncurilor şi, mai ales, muntele cu verticalele lui vizibile, dar intangibile pentru cei mai mulţi oameni… normali! Dacă ai norocul ca la o vârstă fragedă să ajungi prin Cheile Bicazului, Cheile Turzii, Cheile Râşnovului sau în oricare loc prăpăstios unde Dumnezeu a permis şi muritorilor de rând să se bucure de privelişte, s-ar putea să te „îmbolnăveşti” pe viaţă, să te „îmbolnăveşti” de farmecul înălţimilor!

Mulţi au trăit această minune; destui şi-au pus pe hârtie gândurile. Un bun prieten îmi spunea zilele trecute că a strâns, între copertele carnetului de tură, peste 2.000 de citate din scrierile unor alpinişti, multe dintre ele sintetizând experienţe cum puţini au avut privilegiul să trăiască.

Citeam în cartea  Munţilor mei, acum de negăsit chiar pe Amazon sau pe eBay, volum scris prin 1962 de marele alpinist italian Walter Bonatti, următoarele rânduri care, poate, sintetizează cel mai bine dragostea omului pentru munte, pentru alpinism:

„Când mi-a venit pentru prima oară ideea să fac publice aceste note de alpinism am încercat un sentiment de timiditate şi nelinişte. Exact ca un puşti care dorea, dar nu ştia cum să împărtăşească prietenilor săi, cufundaţi în descifrarea mecanismelor unei jucării „science-fiction”, că el preferă încă să fugă cu picioarele goale şi să facă tumbe prin iarbă. Şi apoi, gândindu-mă tocmai la această epocă în care trăim, unde tehnica a triumfat la Polul Nord şi pe Lună, la moliciunea adipoasă a multor oameni, victime ale vieţii uşoare, mi-am zis: înainte de toate, ce este mai frumos astăzi decât să poţi încă să fugi cu picioarele goale şi să faci tumbe prin iarbă? Ce poate fi mai plăcut decât să te apropii de natura simplă şi generoasă pentru a te simţi din nou om. Eu cred în mod deosebit în ceea ce ne învaţă natura. Şi de aceea sunt convins că muntele, cu frumuseţile lui, cu legile sale severe, rămâne azi, mai mult decât ieri, una dintre cele mai sigure şcoli deformare a personalităţii omului, pentru că, acolo sus, înainte de toate înveţi să suferi.”

Da, pentru mulţi dintre noi, cei „îmbolnăviți” iremediabil, muntele a fost o şcoală de la care am învăţat şi încă mai învăţăm, învăţăm din propriile noastre experienţe, dar şi din experienţele altora, învăţăm pentru a ne putea bucura cât mai mult de frumuseţea înălţimilor. Plăcerea de a merge la munte, de a face alpinism, nu stă numai într-o dexteritate, poate înnăscută, de folosire a prizelor, ea rezidă în cunoaştere. Poate de aceea atunci când se vorbeşte despre alpinism se spune că această activitate a omului este mai mult decât un sport!

Mă bucur de fiecare dată când văd mulţimea de căţărători care, la baza stâncilor, încearcă să depăşească pasaje cu grade de dificultate care atunci când eu mă apucasem de alpinism nici măcar nu existau în închipuirea noastră: VIII, IX, X… Pentru noi, cei din generaţia anilor ’70, 6B era limita superioară a posibilităţilor umane. Pitoanele clasice, bătute în fisurile stâncii, scăriţele şi coarda de 40 m erau singurele ajutoare, zonele friabile erau sarea şi piperul ascensiunilor, ascensiuni care se terminau sus, pe o creastă sau pe un vârf de munte, acolo de unde mai sus nu se putea. E drept, prin ianuarie sau februarie instalam şi noi manşe pentru antrenament, adică cel mai bun urca 30, 40 de metri, trecea coarda printr-un piton solid, apoi cobora scoțând asigurările puse la urcare. După aceea, unul câte unul, ceilalţi alpinişti din echipă îşi încercau puterile în ceea ce însemna antrenamentul dinainte de începerea sezonului de căţărare.

Acum, scăriţele nu mai fac parte din arsenalul căţărătorilor, pitoanele au fost înlocuite, în mare măsură, cu ancore strălucitoare fixate în găuri forate cu ajutorul unor maşinării rotopercutoare cu acumulatori sau alimentate de generatoare aflate în poteca de la baza stâncilor. Premierele făcute cu asigurare de jos aproape au dispărut, fiind înlocuite cu „amenajarea traseelor”, iar mirajul vârfului a fost înlocuit cu mirajul gradului de dificultate pe pasaj! Toate ar fi bune şi frumoase dacă pereţii, în totalitatea lor şi nu numai pe primii metri, ar mai răsuna de clinchetul carabinierelor şi pitoanelor! Ridicându-mi privirea spre înălţimi văd, acolo sus, tot mai puţini alpinişti, dar aceştia, având antrenamentul escaladei, sunt adevăraţii căţărători de mare clasă! Escalada şi, mai nou, dry tooling-ul sunt trepte ale alpinismului care, cu sau fără voia noastră, va evolua şi în continuare.

Important este ca această evoluţie să nu ne înceţoşeze privirea şi să ne facă să uităm începuturile. Un traseu descris, o trăire unică povestită, o premieră alpină pusă pe hârtie… Nume ca Bucura Dumbravă, Nestor Urechia, Ion Ionescu Dunăreanu, Emilian Cristea, Walter Kargel, Ionel Coman, Alexandru Floricioiu, Niculae Baticu, Eugen Seracin, Dan Anghel, şi nu numai ei, ne aruncă o punte de cunoaştere spre o poveste frumoasă care este aceea a alpinismului românesc.

Poate vă întrebați de ce l-am pus pe Dan Anghel, un nume mai puţin cunoscut, lângă celebri autori români de scrieri de munte. L-am pus pentru că el este aproape singurul român care, în aceste zile, publică ghiduri de alpinism în paginile cărora poţi găsi o situație completă a traseelor, fie de alpinism, fie de escaladă sportivă, din multe zone de căţărare din Carpaţi. Până acum, sub semnătura lui au apărut:

Dan Anghel – Munţii Apuseni. Ghidul traseelor de escaladă, 2007; Dan Anghel, Nicolae Budeancă – Alpinism şi escaladă sportivă în Cheile Turzii, 2008; Dan Anghel, Cornel Zarescu – Alpinism şi escaladă sportivă în Banat şi Oltenia, 2009; Dan Anghel – Valea Aiudului. Monumente istorice, rezervații naturale, turism, alpinism, escaladă sportivă, parapantă, cicloturism, 2010; Dan Anghel, Niculae Budeancă – Alpinism şi escaladă sportivă în Cheile Turzii şi Cheile Turenilor, 2011.

În actualul ghid, Alpinism şi escaladă în Munţii Trascău, Dan Anghel, un foarte talentat alpinist, ne ajută să descoperim, sau să cunoaştem mai bine, zone de căţărare din Munţii Trascău, zone cum ar fi cele din Cheile Turenilor, Cheile Turzii, Colţul Trascăului, Piatra Secuiului, Cheile Aiudului, Cheile Mănăstirii, Cheile Cetei, Cheile Întregalde, Valea Ampoiului, Piatra Poienii, Calcarele de la Ampoiţa, Cheile Ampoiţei, Calcarele de la Bulbuci, Cheile Feneşului, Colţul lui Blaj.

Să scrii un ghid este o muncă grea, obositoare, care-ţi ocupă un timp pe care l-ai fi putut folosi în alte scopuri mult mai apreciate de familia care, în cele mai multe cazuri, te aşteaptă acasă cu îngrijorare. Peste timp, însă, atunci când anii şi-au lăsat amprenta asupra ta, atunci când ridurile ţi s-au adâncit şi părul ţi-a albit, nu există bucurie mai mare ca aceea când, întâlnind un alpinist necunoscut şi prezentându-te, ai bucuria să-l auzi spunându-ţi: „Dar, domnule Dan Anghel, vă cunosc foarte bine, cu ajutorul cărților dumneavoastră am pătruns tainele Munţilor Trascău!”

Spre neuitare sunt cărţile care se cer cumpărate şi citite. Poate că şi pentru ele îndrăgim muntele!